O zi minunată din viața mea

Trăită la foc automat cu viteză incredibilă

Ieri am avut o zi minunată, fără legătură cu evenimentele politice din țară, deși uneori să fii român care trăiește în România este o aventură fantastică. Prin urmare, imediat ce am hotărât să mă îndrept spre casă cumva îngrijorat de norii negri ce anunțau o furtună, pedalam (adică chestiile alea de le apăs cu piciorul se numesc pedale), așa cum spuneam, pedalam incet spre casă privind peisajul din stânga sau din dreapta. Ajung la podul peste Siret, admir norii pe stânga, întorc capul și alți nori negri pe dreapta. Pe pod nici urmă de alți călători de parcă furtuna deja trecuse și amenința să mai treacă odată podul.

Deodată, văd peștișorul auriu cum îmi face semne disperate să trag pe dreapta. Nu stau pe gânduri trag pe dreapta cobor și sar balustrada de protecție, dau să-l prind dar mă opresc în balustrada de protecție a pietonilor. Nu prind nimic, dar mă uit în jos spre apa tulbure a Siretului unde peștișorul meu de aur îmi facea semne din aripioară de parcă mă chema la el.

Nu-mi trece nimic prin cap, acționez instinctiv, am întotdeauna un cârlig cu ață pe el. Armez instantaneu, momeala în cârlig deja coboră sub nivelul apei, și trag. Primul pește se mușcase deja, automatismul își spune cuvântul, deja lansez, simt victima și trag. Al doilea pește urcă spre mine cu viteza fulgerului. Sunt gata lansat și trag a treia oară, fără emoții căci victima deja se zbătea. Cu viteza luminii captez imaginea peștișorului auriu care dispare făcându-mi semne de adio, sau cine știe, poate de bună revedere într-o altă zi.

Mă opresc. Aștept până trec pe procesare în timp real. Mă ajută și câteva picături reci de ploaie. Privesc la 3 pești frumoși aliniați. N-au apucat să guste momeala.

M-am săturat de poveștile prietenilor mei pescari. Mereu se amăgesc, dar pescuit înseamnă să prinzi pești mari. Peștii mici sunt pentru acvariu. Mă gândesc de ceva timp la acest aspect. Oricum nu este poveste. Uitați-vă în ochii lor, ei nu mint niciodată. Cristalinul lor nici măcar nu a apucat să-și schimbe transparența.

Desigur, ieri a fost o zi minunată, sunt cu totul de acord. Vă las să admirați minunata mea captură iar prietenilor mei pescari le recomand să mă scutească de comentariile lor. Sună dictatorial dar vă spun că dacă Ion Creangă s-ar fi luat după comentarii și astăzi mai scria la Amintiri din copilărie.

Fotografiile sunt originale, realizate cu telefonul meu.

Pentru fraude, investigații sau expertize vă rog să vă adresați aici.

PS: Partea criminală s-a desfășurat în bucătărie când încercând să dau jos armura de solzi în lupta și zbaterea ce a urmat am fost mușcat astfel că la un moment dat n-am mai știut a cui sânge împrăștiam pe pereți și-am scos arma și am tras din nou. Câteva lovituri bine țintite de ciocan și gata.

Hits: 1

0