Raised by Wolves

De departe va fi, pot spune că este deja, cel mai controversat serial/film din aceste timpuri. Poate fi atacat din toate punctele de vedere ale unui erudit critic și ale unui credincios practicant. Eu, ca un credincios nepracticant îl găsesc fascinant și amuzant în același timp. Privind din perspectiva unui adult pasionat de filme și Sci-Fi, serialul atinge, ba chiar parodiază subiecte elevate de discuție sau/și pe cele la modă ori controversate. Aștept cu interes viitoarea dezvoltare a serialului.

Dacă urmărești prezentările oficiale ale serialului cât și editorialele criticilor ai zice că este vorba de alt film. Personal cred că întreg serialul este creat ca un fel de pamflet la adresa conceptului de “Politicaly Correct”. Poate că nu este chiar așa dar presupun că atât mă duce capul. Doar autorul scenariului și regizorul ne pot spune ce a fost în capul lor. Iar regizorul Ridley Scott chiar face ce știe.

Un plus evident este coloana sonoră. Dacă vizionezi episodul cu echipamentul adecvat, sunetul conține detalii de spațialitate extraordinare, astfel că la un moment dat poți identifica de unde scârțâie cupola care i-a adăpostit inițial pe cei doi părinți. Simbolismul este prezent dar mai degrabă aș spune că evenimentele sunt aruncate ca mănușile înaintea unui duel. E chiar greu să nu te prinzi. Cred.

Un serial de urmărit și de comentat la o masă rotundă cu prietenii. Mai greu de realizat dar dacă tot suntem la un subiect Science Fiction, de ce nu? Adică nu găsiți masă rotundă? Folosiți una pătrată și o denumiți rotundă. Se poartă zilele acestea.

 

Hits: 9

+3